Alina Ferseta

Despre viata!

Terapia celor 100 de zambete

La un targ de carte am rasfoit in treacat o brosura de prezentare a mai multor carti pentru parinti. In dreptul uneia dintre ele era scrisa o idee “Terapia celor 100 de zambete”. Si mi-a ramas in minte. Mi-a placut cum suna.

Am doi copii superbi. Dar pe cat sunt de simpatici, de 2 sau 3 ori mai mult sunt si foarte obositori. Si mai ales dupa multe ore de nesomn, caci deh, dintisorii stau sa iasa, si multa energie consumata in timpul zilei, uneori seara ma simt epuizata.

Dar am gasit solutia. Am aplicat ideea cu “Terapia celor 100 de zambete” si in cazul familiei, in special cu copiii. Mi-am propus sa-i fac sa zambeasca de cel putin 100 de ori pe zi pe fiecare. In prima faza mi s-au parut multe, dar dupa ce am constientizat ca intr-un sfert de ora deja le-am marcat, am ramas uimita. Un pic de atentie, un pic de joaca, mutre, mutrite, scamatorii, jumbuslucuri, toate aduc cate un zambet ce usor, usor se transforma in raset, si toata lumea e fericita.

Si ca prin minute si bateriile imi sunt reincarcate. Iar pentru mine satisfactia e maxima. Nu numai ca eu sunt multumita, dar cred ca de cand avem copiii nu am mai ras si zambit atat de mult, poate nici chiar adunat tot ce era inainte, nu egaleaza distractia in familie de astazi.

Incet, incet, o sa vreau sa aplic “Terapia celor 100 de zambete” si in cazul altor persoane. Deja am inceput cu bunicii, oamenii tristi pe care-i intalnesc, altii… Ma simt excelent si plina de optimism cand ii vad si pe altii zambind. Ar trebui sa facem asta cu totii mai des.

StartEvo

Ce este proiectul StartEvo?

Impreuna cu Noro si Iulian am pornit o miscare prin care vrem sa aratam lumii ca se poate. Noi am reusit prin multa munca, fara sa asteptam nimic de la altii.

In viata am ascultat multe povesti de la oameni. Am dorit sa strangem laolalta povesti de succes. Si nu ma refer aici doar la oameni care au reusit sa faca bani in viata. Sunt oameni fericiti care au realizat lucruri simple, dar prin care se simt mai impliniti poate decat ce-i care au facut averi. Oameni care atunci cand au un vis, nu doar asteapta, ci fac tot posibilul sa-l trasforme in realitate. Pe acesti oameni eu ii stimez. Pentru ca se zbat sa-si implineasca dorintele, in fata lor ma inclin. Visul l-au facut posibil prin efort si sunt mai mult decat multumiti. Si pentru asta ii admir. Si astfel de povesti ma inspira.

Pe site-ul startevo.com o sa punem si cateva videouri. Am inceput deja sa le inregistram. Urmeaza si altele. Vrem sa strangem cat mai multe marturii care sa-i motiveze si pe altii sa faca ceva. Daca ai sugestii sunt bine venite. Asa ca scrie-ne.

Am deschis o cauza si pe facebook si cine vrea sa ne sustina poate da click aici www.facebook.com/startevo.

Francizele ca modalitate de a scoate bani

Mi se pare ca ideea de franciza este foarte lucrativa. Sa beneficiezi de brandul altcuiva, mult mai bine cunoscut in bransa decat tine. Sa beneficiezi de know-how-ul lui. Sa iti aduca materialele, echipamentele, materiile prime la usa. Sa te ajute sa cresti.

Daca reusesti sa intri intr-o franciza de succes, atunci poti spune ca sansele tale de a da faliment (care statistic sunt foarte mari) au scazut considerabil.

Sunt multe francize de success: Zara este una din ele. Nomasvello pe partea de epilare si reintinerire (au cea mai mare crestere din Europa pe perioada de criza). Fornetti – toata lumea o cunoaste. McDonalds. KFC.

Daca o sa imi fac vreodata o afacere de comert, foarte probabil ca o sa o fac in sistem franciza 🙂

Peste, caracatita si alte fructe de mare

Despre peste, caracatita si alte fructe de mare am citit o gramada in ultima vreme. Cu cateva zile inainte de nasterea lui Stefanel cantaream 94 de kg. Enorm! Dupa 8 luni am ajuns la 76 kg, dar inca vises la cele 65 de kg cu care ma simteam bine, la cei 178 cm inaltime ai mei.

Si cum diete speciale nu pot tine cat timp alaptez, sport desi ar trebui sa fac, nu ma tin de treaba, am recurs la ce-a de a 2-a metoda – Alimentatia.

In casa se gateste foarte mult. Sanatos. Cu ulei de masline, multe legume, multe fructe, lactate si ceva carne (pui, curcan si peste), preparam retetele cu mare grija. Mai ales si de cand Matei mananca mancare normala, nu de bebelusi. Din pacate nu pot renunta la paine si dulciuri (mai ales eclerele facute in casa, de mine). Puiul este cel mai frecvent. Ne place, dar ajungi la saturatie. Asa ca am inceput sa mancam peste si fructe de mare.

Imi amintesc si acum un business lunch cu Monica Barladeanu de acum vreo 4-5 ani, cand si-a comandat caracatita la gratar. Am comandat acelasi lucru. Mi-a placut de la prima inghititura. La Barcelona am mancat creveti, crabi, raci. In Grecia am mancat caracatita la gratar. Rand pe rand am savurat scoici, creveti, melci de apa, supa de stridii.

Restaurante in Bucuresti specializate pe preparate din peste sau fructe de mare nu sunt foarte multe. Avem cateva localuri in care mergem cu prietenii. Azi Noro ma anunta ca saptamana viitoare sa nu-mi fac planuri ca ma scoate la restaurant. A inceput cu teasing, trimitandu-mi rand pe rand unul dintre preparatele regasite in meniul rstaurantului:

  • carpacio de ton proaspat
  • carpacio de caracatita
  • langustine regale
  • tartar de ton
  • zacusca de sturion
  • scordolea din delta dunarii servit cu piure de cartofi
  • creveti stil catalan
  • salata Istria cu buratta de bivolita, rucolla, ardei rosii si busuioc
  • storceag de sturion ca la sulina
  • bors perisoare dunarean
  • papardele cu peste spada si vinete
  • homar
  • Recomandarea bucatarului: sote de scoici cu vin si usturoi

Am aflat astfel ca s-a deschis Istria – restaurant de peste si fructe de mare, foarte aproape de Piata Victoriei, in fosta locatie In Pat. Ca si coincidenta, am vorbit zilele astea cu patronul, invitandu-ne la masa, la noul lui reastaurant. Din experienta stiu ca in locatiile lui esti tratat excelent, mancarea este un deliciu, preparatele mereu proaspete si atmosfera relaxanta. Exact ceea ce am nevoie ca sa-mi reincarc bateriile, dupa o zi non-stop petrecuta cu 2 nazdravani ca-mi mananca energia. De abia astept sa mergem!

Si in concluzie, eu ce sa aleg: peste, caracatita sau fructe de mare?

Ciocolata ROM

Era o vreme cand mancam ciocolata ROM, si-mi placea foarte tare. Ce-i drept de la o vreme ma abtin sa mai manac ciocolata, daca vreau sa scap de kilogramele in plus capatate dupa 2 sarcini.

Dar zilele astea am fost impresionata de efectele campaniei unor minti luminate care au stiu sa manipuleze cu maiestrie multe minti lente din fire. Am ramas impresionata sa aud comentarii de genul “ai vazut ce ne-au facut americanii? ne-au furat pana si ambalajul la ciocolata noastra ROMANEASCA”. Come on! pe forumuri s-a creat o adevarata isterie ca vezi Doamne, ce nenorocire, ciocolata ROM nu mai este in ambalajul ei clasic. Asa ca vreau sa felicit pe cei cu ideea schimbarii ambalajului. A fost o campanie de marketing viral foarte reusita.

Iar azi, dupa multa vreme, m-am uitat la Badea, si m-a uitat Dumnezeu si in pauza publicitara pe acelasi canal. Si, surpriza! Nu-mi puteam misca corpul. Pur si simplu am inlemnit la vizionarea noului spot, promo, slagar, melodie la ciocolata ROM, un cantec de vreo 3 minute cred, care m-a impresionat enorm (inca nu stiu daca in bine sau mai putin bine), cert este ca TREBUIE si VREAU sa-l mai vad odata! 🙂

Bravo!

Utile MAMI spital

Iata o lista cu lucruri UTILE MAMI SPITAL. Dupa ce am trecut prin asta de 2 ori, si cateva zeci de cunostinte m-au intrebat cum a fost si ce trebuie sa contina bagajul de lucruri utile mami spital am hotarat sa le am si in scris. Fie ca nasteti normal sau prin cezariana, acestea va sunt necesare.

– Camasi de noapte 2-3 buc. Atentie – sa fie cu nasturi si sa se desfaca usor pentru alaptat!

– Capot 1 buc. Util – sa fie cu buzunare sa puteti tine banii si telefonul mobil

– Papuci 1 pereche Util – nu puteti sa mergeti nici unde fara ei 🙂

– Sosete 2-3 perechi Util – dupa nastere vi se poate face frig, din cauza efortului depus

– Prosop 1-2 buc.

– Lenjerie pat 1 buc. “Util – in functie de spital (de obicei sunt rupte sau patate, va veti simti mult mai confortabil in lenjeria voastra)”

– Sapun 1 buc.

– Pasta si periuta dinti 1 buc.

– Cana 1 buc, lingura 1 buc, paie 5 buc. “Util – e mai comod sa beti apa cu paiul in primele ore dupa nastere”

– Tampoane speciale Mothercare sau vata 2-3 pachete

– Scutec protectie saltea 2-3 buc. “Util – veti sangera destul de mult si spre confortul vostru va vor fi utile in spital si mai tarziu si acasa ”

– Tampoane externe 20 buc.

– Tampoane sani 10 buc. “Util – s-ar putea sa aveti mult lapte in primele ore si sa va curga sanii. Fiti pregatite!”

– Crema de maine 1 buc. Util – dupa nastere normala va veti simti deshidratata

– Crema de corp 1 buc. Util – dupa nastere normala va veti simti deshidratata

– Oglinda, farduri, piepten, elastic par, etc. 1 buc. “Util – vreti sa va simtiti frumoasa, doar o sa aveti multe vizite si o sa faceti multe poze”

– Apa plata 2 buc. “Util – beti cat mai multe lichide – va va fi usor pentru stimularea lactatiei si sa va hidratati”

– Ceva dulce 1 buc. Util – depunand efort, unele femei simt nevoia de ceva dulce. Femeile prefera ciocolata (Atentie – sa fie ciocolata alba!)

– Telefon mobil + incarcator telefon Util – dati telefonul mobil pe silent sa nu treziti bebelusul

– Camera foto si baterii Util – veti dori sa faceti multe poze in primele ore.

– Bani Atentie – pregatiti dinainte plicul pentru doctor, anestezist, moasa Util – sa aveti schimbat pentru asistente si infirmiere “Atentie – nu uitati de dr. neonatolog – cel care ia in primire copilul imediat dupa nastere si-l supravegheaza pana la iesirea din spital

– Trusa epidurala 1 buc. Util – dupa caz

– Trusa pentru prelevare celule stem 1 buc. Util – dupa caz

Dupa ce ti-ai facut bagajul, vezi ce ai nevoie si pentru bebe in primele clipe de viata, petrecute la spital.

Ceva dulce

Zilele astea am mai mereu pofta de ceva dulce. Cum nu prea aveam chef sa coc la cuptor, am cautat pe net diverse retete sanatoase, ceva dulce dar fara prea mult adaos de zahar.

Am gasit ceva interesant din curmale. Curmalele au efecte deosebite asupra organismului avand un aport deosebit de mare magneziu – 40mg la 100 gr de curmale. Si cum ma simteam obosita reteta si ingredientele mi se potriveau la fix.

Asa ca am gasit o reteta simpla, care necesita doar trecerea prin robot a 1/2 kg curmale si 300 g nuca de cocos. Aceasta este in acelasi timp cea mai simpla, dar si cea mai delicioasa prajitura fara foc.  Compozitia rezultata se face bilute prin nuca de cocos, nuca, cacao, pudra de roscove, lapte praf de soia, susan, fulgi de migdale, biscuiti, orice vi se mai pare delicios, sau in functie de ce ingrediente aveti prin casa. Dupa gust se adauga arome de vanilie sau rom, fructe

Am facut trei tipuri:
1. curmale+nuca de cocos+migdale+visina la mijloc > date prin cacao
2. curmale + nuca de cocos+ migdale + esenta de rom > date prin nuca de cocos
3. curmale + nuca de cocos+ migdale > date prin cacao cu susan

Ceva dulce extrem de delicios. Asa-i ca v-am facut pofta? 🙂

Seriale

Ma pot considera una dintre putinele persoane din lumea asta care are la activ tona de seriale urmarite. Asta este una dintre activitatile pe care imi place sa le fac pentru sufletul meu. Simt ca invat cate ceva din fiecare, unele ma ajuta, ma inspira, imi schimba modul de a gandi, imi dezvolta creativitatea, ma relaxeaza, ma fac sa zambesc, alte seriale ma intreb de ce le privesc.

Ca om de marketing vreau sa invat cat mai multe tipologii de oameni, sa le invat comportamentele si cum in viata de zi cu zi nu mai am timp sa-i intalnesc pe toti, privesc seriale.

Obisnuiesc sa vad seriale in engleza, dar si in spaniola. La cele in engleza folosesc subtitrari doar in engleza, iar la cele spaniole folosesc cateodata subtitrari in franceza.

Cateva dintre ele serialele urmarite, intr-o ordine total aleatoare:

– Stargate SG1 – vazut in intregime – toate cele 10 sezoane

– Stargate Atlantis – vazut in intregime – toate cele 5 sezoane

– Stargate Univers

– Dr. House

– Grey’s Anatomy

– Private Practice

– Kyle XY

– Super Natural

– Heroes

– Life Unexpected

– Gossip Girl

– One Tree Hill

– The O.C.

– Battlestar Galactica

– Lipstick Jungle

– Jerico

– Prison Break

– Lost

– Privileged

– Ugly Betty – varianta americana

– Tanar si Nelinistit

– Wildfire

– Criminalistii

– El Internado Laguna Negra

Si cred ca mai sunt si alte seriale, dar astea sunt clar cele care ma fac sa ma simt bine si pe care le privesc cu placere, uneori cu familia, alteori cu prietenii, pe care le comentam si despre care ajungem la concluzia ca unele au in spate niste scenaristi geniali care scot niste idei incredibile.

Shopping online

De cand am intrat in concediu de ingrijire copil, nu prea mai am timp sa ies, in afara de parc si in fuga prin hipermarket pentru cele necesare traiului de zi cu zi, asa ca apelez la shopping online. Asta fac pentru mine, pentru suflet.

Cate ceva despre shopping online! Sunt atat de multe lucruri pe care am ajuns sa le cumpar online. Avantajele sunt multiple. In primul rand sunt zeci de magazine pe care le poti vizita la orice ora, si de multe ori au preturi mai mici ca in magazin. E adevarat ca nu am aceeasi senzatie de a proba sau testa materialele, dar e mult mai comod.Sunt si dezavantaje gen marimea nu corespunde, se rataceste coletul, etc.

Ador shopping online pentru preturile foarte bune si produse pe care de multe ori nu le gasesti in magazine. In plus nu mai sunt limitata sa cumpar doar de la magazine din Bucuresti. De multe ori nu ma limitez nici macar la Romania. Am constatat cu placere ca sunt atat de multe oferte la juma de pret fata de acelasi brand comercializat de reprezentanta magazinului in Romania, incat cu tot cu transport ies la 40% discount fata de acelasi produs cumparat din tara.

Ce cumpar online?

– haine pentru copii – intotdeauna e iau mai mari, avand grija sa aleg marimea in functie de sezon

-jucarii pentru copii

– accesorii – genti, curele, bijuterii, ceasuri

– electronice / electrocasnice – de ex. hota sau camera foto

– haine pentru mine si pentru sot de la firme de brand, la care stiu deja ce marime mi se potriveste, dar le cumpar din afara

-incaltaminte

– carti si papetarie

– produse cosmetice

– mobilier

– si multe altele

Ca tips – nu cumpara pantaloni, sacouri online si platesc totdeauna curierului la livrarea coletului.

Tu ce alegi? Shopping online sau o tura prin magazine?

Tu cum arunci gunoiul?

Tu cum arunci gunoiul? Il colectezi pe categorii sau il arunci la gramada?

Azi, dupa multa vreme, am constientizat ca sunt oameni care arunca gunoiul selectiv. Am ramas profund impresionata de faptul ca in drumul meu astazi prin oras, acolo unde am vazut tomberoane speciale au fost si persoane care aruncau selectiv gunoiul. M-a impresionat. Asta pentru ca eu nu fac asta.

M-am tot intrebat astazi de ce nu colectez si eu selectiv gunoiul, pe cele 3 categorii – sticla+metal, hartie si plastic. Cred ca raspunsul este de lene. Am avut cateva tentative de a selecta hartia si plasticul, dar de fiecare data a fost doar pana la usa. Ma enervez ca acum copiii au 4 cosuri de gunoi in care sa umble, in loc de unul singur. Cele mai apropiate tomberoane sunt undeva la min. 500 de m de casa si recunosc ca mi-e incomod.

Imi aduc aminte cum in copilarie colectam hartia si primeam bani pe ea cu care imi cumparam diverse. Aveam chiar si un centru de colectat borcane. Pe alea primeam mult mai multi bani. Oare oamenii ar colecta mai mult daca ar fi platiti? Nu cred. Tot din comoditate.

Pe de alta parte, am si o intrebare neclarificata inca. Noi bem mult lapte UHT. Pe cutia de lapte arata ce e reciclabila, container albastru. Dar tot pe cutie arata si faptul ca dupa ce o strivesti ii pui capacul. Capac care e de plastic. Si deci, arunci cutia de tetra pak de lapte la gunoi cu tot cu capacul de plastic? Sau dopul il pui in containerul special de plastice? Mda.  Ramane sa ma documnetez.

Clar este ca trebuie sa-mi schimb obiceiurile, sa-mi educ copii sa economiseasca hartie si sa salveze copaci. Plus ca unde mai pui ca sticla si metalul se recicleaza 100%. Felicit pe cei cu initiative de educare, gen colecteazaselectiv.ro ce  deruleaza in acest moment campanii, poate se prinde ceva si de oameni ca mine.

Tu cum arunci gunoiul?

« Previous PageNext Page »